Două tentative de scoatere din țară a bunurilor, fără a fi declarate, au fost înregistrate de polițiștii de frontieră și ofițerii Serviciului Vamal. Cazurile au avut loc ieri, 13 mai, la Aeroportul Internațional Chișinău.
Documentați sunt un tânăr cu dublă cetățenie (MDA/RO) și un cetățean al Turciei.
În primul caz, în bagajul unui călător care urma să zboare în Turcia au fost găsiți bani în sumă de circa 13.000 de euro, în diferite valute. Aceștia nu au fost declarați controlului vamal.
În al doilea caz, în timpul unor verificări suplimentare asupra bagajului de cală al unui pasager al cursei „Chișinău-Luton” au fost depistate 110 pachete de țigări. Moldoveanul a încercat să ascundă bunurile de controlul vamal.
Cercetările continuă.