Mai mulți angajați de la Inspectoratul de Poliție Ialoveni ar fi complici la mușamalizarea unui caz de braconaj din raionul Ialoveni și ar fi încercat să intimideze inspectorii de mediu care au documentat cazul.

Potrivit unor informații exclusive, în posesia cărora a intrat Știri.md, cazul a avut loc în noaptea din 11 spre 12 decembrie, într-un fond forestier dintre satul Răzeni, raionul Ialoveni, și satul Sagaidacul Nou, raionul Cimișlia, unde inspectorii de mediu au documentat trei persoane care ar fi vânat ilegal.

Asupra lor, inspectorii de mediu au depistat o armă care avea montat un sistem de ochire pe timp de noapte, precum și un amortizor de sunet fixat la capătul țevii. Cei trei s-ar fi aflat în fondul forestier cu un automobil de model Mitsubishi Pajero, iar în interiorul acestuia, inspectorii de mediu au ridicat 15 cartușe.

Pentru toate obiectele depistate, braconierii nu au putut prezenta vreun act privind legalitatea acestora, iar în timp ce inspectorii de mediu îi documentau pe cei trei indivizi, unul a reușit să fugă.

Pentru documentarea minuțioasă a cazului de braconaj, inspectorii au solicitat un echipaj suplimentar din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, dar și intervenția unei echipe de la Inspectoratul de Poliție Ialoveni.

Astfel, la fața locului a intervenit un echipaj al IP Ialoveni, care însă a refuzat să ajute la documentarea cazului. Cei doi polițiști ar fi contactat un alt angajat al IP Ialoveni pentru a primi indicații. În urma acestor apeluri, polițiștii ar fi început să împiedice documentarea făptașilor, refuzând să ridice automobilul care ar aparține suspecților. Ba mai mult, unul dintre polițiști ar fi refuzat să se legitimeze, iar la un moment, acesta i-a amenințat pe inspectorii de mediu. La insistența inspectorilor de mediu, polițiștii au acceptat într-un final să escorteze mașina ridicată la IP Ialoveni.

Ajunși la secție, polițiștii au refuzat să confiște automobilul suspecților și l-au predat unei persoane terțe. În urma acestor acțiuni, persoana necunoscută a fugit din fața sediului IP Ialoveni cu tot cu automobilul reținut.

Unul dintre inspectorii de mediu, care a ieșit la fumat, a încercat să oprească persoana necunoscută, dar a fost lovit, luat pe capota mașinii și târât pe carosabil câțiva metri. Ulterior, inspectorul i-a alertat pe angajații IP Ialoveni, însă aceștia nu au întreprins nicio măsură. Mai mult decât atât, cei doi polițiști i-ar fi amenințat, din nou, pe inspectorii de mediu, iar inspectorul care a fost luat pe capota mașinii a fost amendat de polițiștii de la IP Ialoveni pentru că a fumat pe teritoriul Inspectoratului de Poliție.

Astfel, angajații IPM au solicitat ajutor la numărul unic de urgență 112 pentru documentarea cazului de furt al automobilului și lovirea inspectorului de mediu.

Potrivit surselor Știri.md, pe numele celor doi polițiști a fost depusă o plângere privind mușamalizarea cazului de braconaj.

Contactată de Știri.md, șefa Secției Comunicare și Protocol al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a declarat că pe acest caz a fost pornit un proces penal, dar și o anchetă de serviciu la indicația șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Anchetă de serviciu la indicația șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images