Un individ este căutat de poliţie pentru furt. Acesta a sustras de pe un card peste 2 mii de lei.
S-a întâmplat în sectorul Buiucani al capitalei. Potrivit poliţiei, individul a reuşit să facă acest lucru întrucât cardul fusese lăsat din neatenţie de proprietar în bancomat, imediat după ce transferase bani pe el. De pe card ar fi fost luaţi 2200 de lei.
Oamenii legii au iniţiat un dosar penal pentru furt, iar acum, individul este căutat de oamenii legii. Totodată, poliţia solicită ajutorul cetăţenilor pentru identificarea bărbatului. Dacă va fi găsit, el riscă amendă sau chiar până la 2 ani de închisoare.