Deputatul Ovidiu Burdușa avertizează asupra majorării semnificative a taxei de ședere în Italia, începând cu 1 octombrie. Conform noilor reglementări, o familie cu doi copii va plăti un supliment de 40 de euro pe noapte, în plus...
Cel puțin șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte zece au fost rănite într-o tragedie cutremurătoare petrecută duminică în Ciudad Madero, Mexic. Acoperișul bisericii parohiale Santa Cruz s-a prăbușit în timpul slujbei, în jurul orei locale 14:18....
Rusia pictează avioane strategice fictive ca să înșele sateliții. Dar nu pot păcăli dronele. Imaginile din satelit de la Planet Labs, distribuite pe rețelele sociale, arată „picturile” rușilor la baza Engels, unde își țin avioanele nucleare. Analizând imaginile...
România își mută apărarea antiaeriană mai aproape de satele de la Dunăre aflate pe malul opus de porturile ucrainene atacate de dronele rusești și crește numărul posturilor militare de observație și al patrulelor în zonă, au declarat...
Peste 160.000 de tone de cărbune, cu o valoare de cel puţin 14,3 milioane de dolari, care a fost extras în teritoriile ucrainene anexate de Rusia, a fost exportat în Turcia, ţară membră NATO, pe parcursul acestui...
Un călugăr român în vârstă de 35 de ani a fost arestat luni, după ce ar fi bătut un alt călugăr la mănăstirea sârbă Hilandar de pe Muntele Athos, scrie ekathimerini.com.
Românul l-ar fi...
Germania va furniza Ucrainei un nou pachet de ajutor, în principal militar, în valoare de 400 de milioane de euro, a anunţat luni ministrul Apărării, Boris Pistorius, scrie Agerpres.
„Aceasta nouă tranşă de ajutor...
Şase oameni au murit după ce persoane necunoscute au deschis focul în Artemida, la 20 de kilometri de Atena. Autorităţile consideră că ar putea fi vorba despre reglări de conturi.
Corpurile neînsuflețite au fost...
Școlile franceze au trimis acasă zeci de fete în prima zi a noului an școlar pentru că au refuzat să își scoată abaya, ținuta largă și lungă purtată de unele femei musulmane, potrivit ministrului Educației. Aproximativ 300...
Cel puțin 58 de persoane au murit joi într-un incendiu izbucnit într-o clădire cu mai multe etaje din Johannesburg, cel mai mare oraș din Africa de Sud, au anunțat serviciile de urgență. Printre persoanele decedate se numără...
















