Ministerul de Interne înarmează carabinierii. Într-un an de criză, instituția a alocat peste patru milioane de lei pentru a procura echipament special de intervenție. Potrivit site-ului achizitii.md, Inspectoratul General de Carabinierii al MAI a anunțat deja licitație pentru echipament special pentru consolidarea capacităților de intervenție în domeniul menținerii, asigurării, restabilirii ordinii și securității publice.

Din documente aflăm, că MAI vrea să procure 100 de căști antiglonț, care costă aproape jumătate de milion de lei; 350 de veste antiglonț de peste 2 milioane de lei; 295 de seturi de protecție pentru mâini și picioare, pentru care s-au alocat alte peste 400 de mii de lei, dar și 295 de căști antivandal, prețul cărora se ridică la peste 170 de mii de lei. Totodată, MAI procură 295 de măști antigaz și tot atâtea mănuși tactice, în acest scop s-a alocat aproape jumătate de milion de lei. În documentele de achiziții mai găsim 200 de bastoane, 200 de cătușe și lanterne. Conducerea ministerului a mai alocat bani și pentru 600 de balonașe cu spray lacrimogen și 30 de dispozitive electroșoc.

Reprezentanții MAI au declarat în presă că instituția a decis să înnoiască echipamentul învechit.