„Voi promova sănătatea națiunii”! Cu acest mesaj a ieșit, astăzi, candidatul PSRM în fața localncilor din Hîncești, transmite subiectulzilei.md.
Socialiștii și-au lansat oficial candidatul la alegerile parlamentare repetate în circumscripția nr. 38, Hîncești. Renumitul medic, Ștefan Gațcan, a fost prezentat de Președintele Parlamentului, liderul PSRM, Zinaida Greceanîi.
„În prezent, avem în Parlament 36 de deputați și acum avem o șansă unicală de a completa echipa cu încă un om, o perosană profesionistă, care va imbunătăți medicina țării, care va fi un doctor de suflet. Totodată, să nu uităm că domnul Gațcan este baștinaș, e din raionul Hîncești și lui nu îi este indiferent de ce se va intâmpla în țară”, a declarat Zinaida Greceanîi.
Candidatul PSRM, Ștefan Gațcan, a spus că are o singură dorință – de a rezolva problemele oamenilor.
„Oamenii își doresc locuri de muncă, apă potabilă, condiții medicale și noi trebuie să le facem aceste condiții”, a declarat Gațcan.
Doctorul Gațcan a vorbit și despre una dintre cele mai mari probleme ale Republicii Moldova – depopularea. „Este o problemă mare și noi trebuie să stopăm exodul populației, este o prioritate pentru mine”, a declarat candidatul PSRM.
Cel mai mult Ștefan Gațcan a vorbit despre subiectul, la care se pricepe cel ma bine – îmbunătățirea condițiilor în instituțiile medicale: „Vom face condiții mai bune în centrele medicale, vom procura ambulanțe noi. Centrele de sanătate vor fi dotate cu ecografe, vom deschide farmacii în aceste centre de sănătate, în care vor fi medicamentele de prima necesitate. Programul „Un doctor pentru tine” se va derula în continuare”.
Ștefan Gațcan a vorbit și despre alte proiecte mari de infrastructură, de care se va ocupa, când va ajunge în Parlament, precum reparația drumurilor și a școlilor din mediul rural.