Căldura extremă schimbă modul în care turiștii descoperă orașele italiene. Muzeele, obiectivele istorice, piețele și magazinele își extind programul până târziu în noapte, iar vizitele care înainte începeau dimineața devreme sunt tot mai des mutate după apusul soarelui. Fenomenul este cunoscut drept „turism nocturn”, iar Roma și Milano sunt printre orașele care s-au adaptat cel mai rapid, notează idealista.it, citat de Mediafax.
Turismul nocturn nu presupune viață de noapte sau distracții în cluburi, ci o schimbare a modului în care oamenii folosesc spațiul urban. Activitățile turistice sunt programate în orele mai răcoroase ale serii, când temperaturile devin mai suportabile.
În timpul zilei, când valurile de căldură ating valori de peste 40 de grade Celsius, mulți vizitatori aleg spații cu aer condiționat sau evită deplasările. Potrivit unui sondaj realizat de Booking.com în 2025, 62% dintre respondenți s-au declarat interesați de experiențe nocturne, iar în prezent această tendință devine o necesitate din cauza condițiilor meteo extreme.
La Roma, Parcul Arheologic al Colosseumului organizează vara programul „O noapte la Colosseum”, cu vizite ghidate marțea și joia, între orele 20:00 și 24:00. Turiștii pot explora arena și zonele subterane într-un interval în care temperaturile sunt mai scăzute, iar fluxul de vizitatori este mai ușor de gestionat.
Forul Roman oferă, de asemenea, vizite de seară, iar vinerea traseele de pe Via Sacra sunt iluminate special pentru turiști, între orele 19:30 și 22:00. La Termele lui Caracalla au fost reluate programele nocturne, care permit explorarea complexului arheologic după apus.
Și Milano a pus accent pe activitățile desfășurate seara. Festivalul de cinema în aer liber AriAnteo continuă până la sfârșitul lunii septembrie, cu proiecții organizate în patru locații din oraș: Palazzo Reale, Fabbrica del Vapore, CityLife și Chiostro dell’Incoronata. Filmele încep la ora 21:45, când temperaturile scad, iar vizitatorii pot combina evenimentul cu plimbări prin zonele apropiate.
În capitala modei italiene se mențin și tururile de seară cu autobuze panoramice, care oferă vizitatorilor o perspectivă diferită asupra centrului istoric și a cartierelor moderne. Organizatorii susțin că traficul este mai redus, iar condițiile de deplasare sunt mai confortabile decât în timpul zilei.
Schimbarea programului influențează și sectorul comercial. Magazinele, outleturile și centrele comerciale își prelungesc orele de funcționare, în special în perioada reducerilor de vară, pentru a atrage cumpărătorii care preferă să facă achiziții după lăsarea serii.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













