Cadavrul unei femei a fost găsit zăcând în propria gospodărie. Descoperirea macabră a fost făcută în după-amiaza zilei de ieri, 17 august, în localitatea Mereni din raionul Anenii Noi.

Poliția a fost alertată de către un echipaj medical, care a sosit la fața locului, dar nu a putut decât să constate decesul, transmite subiectulzilei.md cu referire la pulsmedia.md.

Victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 58 de ani. Preliminar s-a stabilit că femeia, cel mai probabil din imprudență, și-ar fi cauzat o plagă la antebraț, iar în urma hemoragiei puternice a decedat.

Cadavrul acesteia a fost transportat la Centrul de Expertiză Medico-Legală pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului.

Totodată, oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI