Se anunță proteste. Transportatorii, care acum o lună au solicitat majorarea tarifelor la călătoriile cu transportul de pasageri, afirmă că termenul legal pentru examinarea și adoptarea unei decizii asupra demersului a expirat și nu a avut ca finalitate adoptarea unei soluții. În aceste împrejurări, spun reprezentanții Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, protestele devin inevitabile. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, în urma consultării cu operatorii de transport, va fi anunțată ziua desfășurării primului protest, transmite IPN.

Reprezentanții APOTA au solicitat majorarea tarifelor la călătoriile cu transportul de pasageri, menționând că operatorii de rute regulate naționale nu-și mai pot acoperi costurile. Această tendință s-a accentuat încă de la primul val de scumpiri la motorină. Asociația preciza că, în contextul situației pandemice care durează deja mai bine de un an și jumătate, s-a diminuat esențial fluxul de călători, iar din ramură s-au concediat mai bine de 1 500 de șoferi. Totodată, investiții pentru reînnoirea parcului de autobuze nu se mai efectuează, iar aproape 20 % din totalul curselor regulate nu se execută. La toate acestea se mai adaugă scumpirea zilnică a prețului la motorină, spun transportatorii.

În anul 2009, Ministerul a efectuat calculele și a aprobat tariful în mărime de 0,38 lei/km, în anul 2013 – tariful de 0,48 lei/km, iar în anul 2019 – tariful de 0,60 lei/km.