Deputații au anulat așa-numită legea a miliardului, care punea datoria pe umerii cetățenilor. Inițiativa PSRM a fost votată de 56 de parlamentari în două lecturi. PDM, PAS și Platforma DA au fost împotriva inițiativei socialiștilor, aceștia au părăsit ședința Legislativului și nu au participat la vot.
Deputații PSRM au propus ca banii economisiți de pe urma votării acestei legi, aproape 600 de milioane de lei, să fie direcționați pentru agricultură.
Amintim, că deputații PSRM au elaborat o inițiativă ce prevede anularea legii prin care datoria pentru frauda bancară a fost pusă pe umerii cetățenilor. Potrivit legii, care a fost votată în 2016, cetățenii sunt impuși să achite 25 de miliarde de lei pentru a acoperi furtul din sistemul financiar-bancar. Legea votată în 2016 prevede emisia obligațiunilor de stat la valoarea nominală, la rata fixă a dobânzii, pe termene de până la 25 de ani, în volum total de până la peste 13,58 de miliarde de lei, cu rata efectivă a dobânzii de 5 la sută.