Boxe de colectare a produselor vor fi plasate în toate magazinele din Chișinău. Potrivit primarului general Ion Ceban, Primăria Chișinău împreună cu rețelele de magazine își propun instalarea acestor boxe în zilele următoare pentru ca fiecare care dorește să poată să dona.
„Produsele vor fi aduse și distribuite persoanelor refugiate. Necesitățile cresc, odată cu numărul tot mai mare a persoanelor care vin. Mulțumesc fiecăruia pentru implicare și susținere”, a punctat Ceban.
Edilul afirmă că Primăria este deschisă pentru orice tip de ajutor care ar sprijini să gestionăm fluxul mare de refugiaţi din Ucraina, asigurându-le serviciile necesare la prima etapă.
„În aceste timpuri, trebuie să fim mai cooperanţi ca niciodată.
Refugiaţii au nevoie de cazare, alimente, haine, produse de igienă, servicii psihologice, juridice şi chiar activităţi distractive pentru copii”, a conchis Ceban.