Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va acorda o atenție sporită dezvoltării și susținerii sportului în Moldova. Deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi, președintele comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport şi mass-media, a declarat că echipa a elaborat deja acțiunile concrete ce urmează a fi implementate imediat după alegerile din iulie.
Una dintre cele mai grandioase măsuri în domeniu va fi reconstrucția Bazei olimpice din satul Romănești, raionul Strășeni. Complexul a rămas fără atenția autorităților în toți anii de independență și astăzi a ajuns într-o stare dezastruoasă.
De asemenea, urmează a fi construite terenuri polivalente cu înveliș artificial pentru minifotbal, handbal , baschet și volei. Acestea vor fi iluminate și îngrădite corespunzător pentru desfășurarea antrenamentelor gratuite în aer liber.
Totodată, vor fi marcate piste pentru bicicliști în toate orașele din țară. Planul de dezvoltare a sportului propus de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor mai prevede și montarea în parcuri a terenurilor și meselor de tenis și ping-pong.