Planul de guvernare propus de candidatul desemnat la funcția de premier Natalia Gavriliță are scopul să distrugă și să înrobească statul Republica Moldova, a declarat deputatul PSRM, Petru Burduja. 

”E mizerabil să joci cu emoțiile oamenilor. În Parlament a fost prezentat cel mai fals și arogant program. Acea echipă care vine cu acest program este compusă din oameni egoiști și iubitori de sine. În această echipă se vede cu ochiul deschis că avem candidați care-și ascund averile, au diplome false, în ascund averile inclusiv peste hotare, fac declarații populiste. Doar o simplă evaziune fiscală a unui candidat care deține o casă de 8 milioane, dar o declară cu 1,9 milioane, a adus prejudicii statului de peste 700 de mii de lei. Întrebați păturile socialmente vulnerabile ce ar însemna această sumă pentru ei”, a declarat deputatul.

Parlamentarul a remarcat că în programul Gavriliță nu este inclusă măcar o frază despre recuperarea fraudei bancare. 

”Acești oameni ”cinstiți” și ”onești” vor lupta cu corupția în țară? Minciuni. Este un fals și o trișare politică. Oamenii nu sunt atât de prostiți cum credeți voi și înțeleg să separe grâul de neghină.  Cunoaștem că în perioada 2011-2014 a avut loc mai multe măsuri legislative de pregătire a furtului miliardului. Știm cine a fost prim-ministru în acel moment și cine a fost echipa lui.  Maia Sandu și mulți oameni ”buni și onești” au susținut trecerea poverii miliardului asupra cetățeanului simplu. În programul vostru de guvernare nu aveți măcar o frază despre această operațiune, de fapt pregătită destul de bine, trebuie să recunoaștem. Nu că un capitol separat cum veți reîntoarce ceea ce s-a furat de la oameni, dar o frază nu ați scris și insistați că este un program bun. Oameni buni, voi ați uitat aeroportul, Brânzan, Rothschild, care au avut discuții la o ambasadă pe teritoriul orașului Chișinău?”, a spus Burduja.

Deputatul PSRM a amintit și despre deciziile Guvernului Sandu prin care au fost incluse noi taxe și impozite pentru agenții economici.

”Acum promiteți HoReCa 5%, dar voi ați fost cei care ați majorat HoReCa la 20%. Sau voi care spuneți că veți pentru domeniul de afaceri cu măsuri, stimulări, tot voi ați impus taxe și impozite care astăzi producătorii se ciocnesc cu aceste produse, pentru că importul nu este supus taxei ecologice, dar producătorii de la noi din țară sunt nevoiți să concedieze angajații săi”, a menționat Burduja.

Parlamentarul a remarcat că în program lipsesc măsurile de dezvoltare a  platformelor industriale, a angării tinerilor și măsurile de menținere a lor în Republica Moldova.

”Doar aroganță. Tot programul este plin de cheltuieli și fără acumulări de venituri. De unde veți lua bani? Voi aveți doar un plan să distrugeți statul Republica Moldova și să-l înrobiți. Așa ați făcut timp de 10 ani cu  Guvernul Filat, Leancă, Streleț și așa vreți să faceți și acum. În loc să veniți cu declarații false și populiste mai bine ar fi să ne unim eforturile. Apropo, Chicu a fost acel care a  majorat la medici salariile, rămâne în anul 2021 ca să fie dublat acest salariu. Ce ați făcut voi? Doar ați criticat și nu ați votat”, a declarat parlamentarul.

Deputatul PSRM a reiterat că formațiunea pe care o reprezintă nu va susține un guvern care  promovează interesele altor state și nu ale cetățenilor Republicii Moldova.