Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) au desfășurat astăzi peste 20 de percheziții în mai multe locații, vizând persoane bănuite de comiterea infracțiunii de trafic de influență în mai multe episoade.

Potrivit probatoriului, o persoană care activa sub paravanul unui SRL, oferind servicii de pregătire a documentelor pentru cetățenii Republicii Moldova care doreau redobândirea cetățeniei române, precum și traduceri și apostile, ar fi pretins și primit bani de la persoane neeligibile. Aceasta susținea că are influență asupra angajaților Oficiului Stării Civile din Cahul și a Consulatului General al României din Cahul, pentru a accelera obținerea actelor necesare.

De asemenea, persoana respectivă ar fi facilitat înregistrarea fictivă a vizei de reședință temporară, astfel încât solicitanții să corespundă criteriilor de repartizare teritorială și să depună dosarele pentru redobândirea cetățeniei române.

În paralel, aceasta ar fi primit bani de la mai multe persoane, susținând că poate influența angajați ai Direcției Examinare a Conducătorilor Auto Cahul pentru a le facilita promovarea examenelor teoretice și practice pentru obținerea permisului de conducere.

Administratorul SRL-ului și un angajat al Consulatului General al României din Cahul au fost reținuți pentru 72 de ore.

Urmărirea penală continuă pentru a stabili toate circumstanțele și întregul lanț infracțional.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI