Un bărbat din Bălți a fost documentat de polițiști pe parcursul lunilor septembrie-octombrie, fiind suspectat de vânzarea substanțelor narcotice și psihotrope pe teritoriul municipiului Bălți.

Astfel, oamenii legii au stabilit că tânărul de 23 de ani cumpăra droguri din Chișinău, apoi le vindea consumatorilor din Bălți și alte raioane din nordul țării.

Drogurile erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația Telegram „operatorului” care deservea interesele grupului. 

Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul și în automobilul suspectului, de unde au ridicat hașiș, marijuana, telefoane mobile, cartele SIM, un cântar electronic de înaltă precizie și materiale care urmau să fie utilizate pentru vânzarea substanțelor narcotice. 

Valoarea drogurilor ridicate constituie aproximativ 550.000 lei.

Potrivit legii, persoanele vinovate de „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” riscă până la 15 ani de închisoare.

sursa