Poliția din municipiul Bălți a identificat 15 persoane care au purtat panglica „Sfântul Gheorghe” în cadrul manifestațiilor din 8 și 9 Mai, deși acest simbol este interzis prin lege în Republica Moldova.

Potrivit Inspectoratului de Poliție, 5 persoane au fost deja sancționate contravențional, iar 10 au fost citate și urmează să fie amendate în perioada următoare, transmite subiectulzilei.md cu referire la tvn.md.

Printre cei care au primit deja amenzi de 4.500 de lei sunt și consilierii municipali, Maxim Moroșan și Veaceslav Jucov

Conform legislației, purtarea însemnelor asociate agresiunii militare – inclusiv panglica negru-oranj – constituie contravenție și este sancționată cu amendă de la 4.500 până la 9.000 de lei pentru persoane fizice.

Panglica „Sfântul Gheorghe” a fost interzisă oficial în Republica Moldova în 2022, fiind considerată un simbol al propagandei militare și al agresiunii în contextul războiului din Ucraina.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI