Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o decizie irevocabilă într-o cauză penală diferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile unui avocat, Moraru Ion, care a pretins și primit bani pentru a influența persoanele publice din cadrul Procuraturii Cimișlia şi a Judecătoriei Cimișlia, personal cât și prin intermediul soției sale care exercita funcția de judecător, în vederea obținerii unei soluții pozitive.

Conform sentinței, de către organul de urmărire penală, avocatul a fost învinuit de trafic de influență, conform art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, precum că, în perioada de timp februarie 2014 – martie 2015, a pretins și a primit bani în cuantum de 10 000 euro pentru a influența persoanele publice din cadrul Procuraturii Cimișlia şi a Judecătoriei Cimișlia în vederea obținerii unei soluții pozitive pe o cauza penală.  Pe 24 martie 2015, avocatul a primit suma de 10 000 euro în vederea realizării influenței promise anterior, iar în vederea camuflării intențiilor sale criminale şi acordării unui aspect legal a acțiunilor sale, a înmânat un presupus contract de asistenta juridică fără a elibera o copie şi fără a elibera un bon de plată din chitanțiere, acțiuni care se execută imediat, fapt care atestă suplimentar fictivitatea acestor acțiuni.

Prin sentința Judecătoriei Centru din 22 septembrie 2016, avocatul a fost achitat pe motiv că, faptele acestuia nu întrunesc elementele infracțiunilor incriminate.  Procurorul a contestat cu apel sentința.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 21 noiembrie 2018, apelul procurorului a fost admis, și avocatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de 4 ani închisoare.  În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii s-a suspendat condiționat pe o perioadă de probațiune de 2 ani.  Procurorul a declarat recurs, solicitând casarea parțială a deciziei instanței de apel, doar în partea aplicării art. 90 Cod penal, cu condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 4 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 02 februarie 2023, avocatul a fost condamnat de trafic de influență în baza art. 326 alin. (3) lit. a) Cod penal, la pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

echipa.md