Poliția ucraineană și cea moldoveană au reținut un grup de cetățeni moldoveni suspectați că ar fi pregătit atacuri împotriva unor jurnaliști și oficiali politici din Ucraina, în cadrul unei operațiuni comune denumite „Enigma 2.0”, desfășurată pe 19 februarie în ambele țări.
Într-un comunicat de presă emis pe 20 februarie, Poliția Națională a Ucrainei i-a descris pe suspecți drept „agenți și combatanți” și a precizat că ar fi fost recrutați de serviciile speciale rusești pentru a comite acțiuni de lichidare pe teritoriul ucrainean. Numărul persoanelor reținute nu a fost făcut public.
Potrivit sursei ucrainene, printre țintele vizate se aflau un jurnalist care figurează în Rusia ca „extremist”, șefi ai unei întreprinderi strategice de stat, militari activi ai Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina, luptători ai Legiunii Străine a GUR și SSO, precum și un activist originar din Federația Rusă cu poziție pro-ucraineană.
Grupul ar fi fost coordonat de un cetățean moldovean în vârstă de 34 de ani, care, potrivit comunicatului ucrainean, ar fi avut legături cu serviciile speciale rusești și ar fi executat anterior o pedeapsă în Federația Rusă. După revenirea în Moldova, acesta ar fi sprijinit activități ale unui grup pro-rus care vizează destabilizarea țării și organizarea de proteste în perioada 2022–2023.
Poliția moldoveană a confirmat desfășurarea operațiunii în dimineața de 19 februarie, fără a oferi detalii suplimentare. Președinția Moldovei a anunțat, de asemenea, că șefa statului, Maia Sandu, a revocat un decret din aprilie 2022 prin care fusese acordată grațierea unui cetățean implicat în acest caz, Nicolai Șepeli.
Conform informațiilor publicate anterior de „Ziarul de Gardă”, Nicolai Șepeli fusese condamnat în 2017 în regiunea Belgorod, Federația Rusă, și ulterior transferat în Moldova pentru a-și ispăși pedeapsa sub supraveghere, în condițiile unei conduite corespunzătoare pe perioada probațiunii.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI












