Credea că i-a surâs norocul, dar a ajuns în cronica poliției. Bărbatul care apare în imagini este căutat de oamenii legii după ce ar fi luat dintr-un bancomat bani ce nu-i aparțin.
Totul s-a întâmplat în sectorul Buiucani al capitalei. Victima ar fi încercat să scoată niște bani de la un bancomat, iar după ce aparatul arătase eroare de câteva ori consecutiv, aceasta a renunțat și s-a dus de la fața locului. În câteva minute bancomatul însă a emis suma de 7200 de lei.
Văzând banii, suspectul i-a extras, însă în loc să declare poliției că a depistat această sumă, i-a pus în buzunar și s-a dus la magazine după cumpărături. Proprietarul banilor s-a adresat la poliție, iar pe caz a fost pornită o anchetă pentru furt.
În acest context, persoanele care au recunoscut bărbatul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 060 010 750.
Confidențialitatea surselor de informare este garantată.