Asociația „Părinți Solidari”, care în ultimele săptămâni au organizat alături de consilierii municipali PAS mai multe proteste în fața Primăriei Chișinău, cere municipalității să taie finanțările pentru Programul de fertilizare in vitro, iar banii să fie redirecționați pentru grupele cu program prelungit din școli. În cadrul unei noi manifestații, șefa organizației a anunțat că vrea să lipsească de această asistență de reporducere cuplurile care nu pot concepe copii pe cale naturală din cauza unor probleme de fertilitate. Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, regretă asemenea manifestări și faptul că această asociație, în general, „pune în discuție aspirația acestor cupluri în dorința lor de a deveni părinți”.
„În anul precedent 33 de familii au fost incluse în Programul municipal de reproducere asistată medical (fertilizare in vitro), dintre care 14 femei sunt deja însărcinate, iar celelalte 19 sunt în proces de pregătire pentru procedurile medicale de fertilizare. Pentru anul curent au fost planificate surse financiare care ar permite să includem în program alte 100 de familii. O sută de cupluri vor avea șansa să cunoască fericirea de a fi părinți.
E regretabil că se pune „în discuție” aspirația acestor cupluri în dorința lor de a deveni părinți…”, se arată indignată viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, de atitudinea Asociației „Părinți Solidari”.
Angela Cutasevici le-a reamintit membrilor organizației că grupele cu program prelungit pentru elevii din clasele primare nu au fost sistate și că de acest serviciu pot beneficia în continuare părinții din Capitală. Amintim, 6000 de copii din familii social-vulnerabile pot beneficia gratuit de grupele cu program prelungit.