De la 1 septembrie, instituțiile de învățământ din Moldova revin la predarea în regim obișnuit. De aceea, Guvernul PAS a luat decizia ca profesorii care nu sunt vaccinați, vor fi nevoiți să prezinte la fiecare două săptămâni testul la COVID-19. Cheltuielile pentru aceste teste vor fi acoperite de cadrele didactice.

Decizia executivului nu a venit pe placul cunoscutei interprete, Georgeta Voinovan, care a ținut să vină cu un val de critici în adresa conducerii țării.

Printr-o postare pe Facebook, artista a efectuat o analiză a acțiunilor ce urmează a fi efectuate de profesori, dar și de elevi. Totodată, aceasta menționează că nu înțelege ce a stat la baza acestei decizii și nu acceptă ca cetățenii să fie tratați ca niște nevertebrate.

„Așadar, e oficial: cadrele didactice din R.Moldova sunt obligate să se waccineze, sau să se testeze la coid-19 la fiecare 14 zile din cont propriu. Pentru ce? Evident, pentru a se proteja si a-și proteja elevii!

Una nu înțeleg: ce protectie le asigura celor din jur persoanele waccinate, din moment ce se pot infecta și transmite wirusul la fel ca și cele newaccinate? Sau dacă te-ai waccinat, capeți inclusiv libertatea de a transmite wirusul mai departe???

Sursa: sinteza.org