S.A. „Apă-Canal Chișinău” avertizează consumatorii cu privire la o nouă schemă de escrocherie, în care persoane necunoscute se prezintă drept angajați ai întreprinderii și solicită date personale sub diverse pretexte.

Potrivit instituției, în ultimele zile a fost semnalată activitatea unor escroci care contactează cetățenii și le comunică, în mod fals, că a expirat termenul de valabilitate al contoarelor de apă. Sub acest pretext, aceștia cer informații din buletin și detalii despre venituri, precum pensii sau salarii, promițând „rezolvarea” verificării metrologice.

Reprezentanții întreprinderii precizează că aceste informații sunt eronate și subliniază că „Apă-Canal Chișinău” nu solicită niciodată prin telefon date cu caracter personal sau informații privind veniturile cetățenilor.

În majoritatea cazurilor, apelurile sunt efectuate de pe numere mobile, iar interlocutorii vorbesc limba rusă, menționează instituția.

Consumatorii sunt îndemnați să verifice termenul de verificare a contoarelor direct în facturi, unde sunt indicate luna și anul expirării, și să manifeste maximă prudență în fața unor astfel de apeluri.

Totodată, „Apă-Canal Chișinău” recomandă cetățenilor să nu transmită date personale persoanelor necunoscute și să sesizeze întreprinderea în cazul unor tentative suspecte, precum și să informeze organele de drept pentru investigarea situației.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI