Un angajat al Direcției Învățământ Soroca este cercetat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Bălți într-un dosar de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit sume de bani pentru a interveni în procesele educaționale și militare ale unui tânăr.
Funcționarul este suspectat că a solicitat și primit bani de la mama unui elev pentru a-i aranja studiile și examenele într-un colegiu din localitate, dar și pentru a organiza încorporarea fictivă a tânărului în serviciul militar.
Potrivit CNA, bănuitul ar fi pretins și primit 8.000 de lei și 100 de euro de la denunțător, promițându-i că va folosi influența asupra angajaților „Colegiului Tehnic Agricol din Soroca” pentru a asigura promovarea examenelor și a nu înregistra absențele elevului, care dorea să plece din țară. De asemenea, funcționarul ar fi acceptat 750 de euro pentru a organiza încorporarea fictivă a tânărului și eliberarea livretului militar.
În urma perchezițiilor efectuate la biroul, domiciliul și automobilul bănuitului, au fost ridicate probe care susțin acuzațiile și care vor fi folosite în cadrul procesului de urmărire penală. Bănuitul este cercetat în stare de libertate, iar acțiunile legale continuă pentru a stabili toți cei implicați și pentru a-i trage la răspundere penală.
CNA subliniază că, deși există probe, orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de către instanța de judecată. Urmărirea penală se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Bălți, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a identifica întreaga rețea implicată în acțiunile ilegale.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI