Puterile occidentale, care încearcă să influențeze procesele politice din Republica Moldova nu ar fi pe deplin mulțumite de lidera PAS, Maia Sandu, ca lider al forțelor prooccidentale. În opinia analistului politic Corneliu Ciurea, un motiv pentru reticenţa occidentalilor ar putea fi autoexcluderea Maiei Sandu de la Guvernare, în toamna anului trecut.

”Pentru ei Sandu în calitate de lider nu este suficient. Ea și-a demonstrat de asemenea și ”minusurile”. Ea este mai degrabă un lider al opoziției, decât un om capabil să mențină puterea. Iar Occidentul are nevoie de politicieni care să se simtă în largul lor la putere”, a declarat Corneliu Ciurea, pentru agenţia Sputnik Moldova.

Anterior, şi liderul PPDA, Andrei Năstase, a declarat că asumarea de către Guvernul Sandu a răspunderii pentru Legea Procuraturii, fapt care a dus la demiterea fostului Cabinet de Miniştri, nu a fost agreată de partenerii externi ai Republicii Moldova.

„O spun cu toată responsabilitatea. Partenerii noști externi nu au acceptat actul de asumare ca modalitate de rezolvare a problemei. Asta din discuțiile cu ei, nu știu din alte părți. Din discuțiile cu ei am găsit multă dezamăgire”, a declarat Andrei Năstase, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune N4.