Oamenii legii au întreprins un șir de acțiuni de verificare a agenților economici în vederea respectării prevederilor hotărârilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Ca urmare, polițiștii de la Inspectoratul Național de Investigații, împreună cu cei ai BPDS „Fulger”, au verificat 182 de agenți economici, fiind documentate încălcări la 28 dintre aceștia, transmite Știri.md

Printre încălcările depistate se numără:

– neverificarea termometriei la intrarea în local;

– admiterea clienților nevaccinați sau în lipsa testelor PCR, teste antigen;

– activitatea angajaților localurilor în lipsa certificatelor de vaccinare sau a testelor;

– depășirea numărului permis de clienți în localuri;

– nerespectarea distanței sociale pentru fiecare client;

– purtarea măștilor incorect de către angajații localurilor;

– activitatea ringurilor de dans, interzisă la moment.

De asemenea, au fost documentate 5 cazuri de încălcare a legislației privind controlul asupra plasării pe piață și consumul produselor din tutun.