Asumarea răspunderii de către Guvernul Sandu a fost o greșeală, iar în acest mod, în mod rațional puterea a fost cedată președintelui Igor Dodon. Cel puțin acestea sunt opiniile fostului președintele al Curții Constituționale Alexandru Tănase, făcute publice în cadrul emisiunii „Puterea Patra” de la N4.
Tănase afirmă că dacă treceau acele prevederi, Guvernul actual ar fi avut mult mai multe pârghii asupra procuraturii.
„Istoria o va judeca pe Maia Sandu în ce măsură a fost corectă sau a greșit acea idee de angajare a răspunderii. Eu cred că a fost o eroare. Puterea nu se cedează, niciodată. Nu este niciun manual de politologie, unde scrie că cedează puterea cu scopul că mâine o vei lua. Atunci când un prim-ministru cedează puterea, benevol, el riscă să vadă clădirea Guvernului de pe geamul troleibuzului.
Eu cred că a fost o mare greșeală. Cu atât mai mult, i-au servit lui Dodon mingea la coș. Igor Dodon nu ar fi putut să demită acel Guvern fără argumente. El nu ar fi putut politic să demită acel Guvern. Din păcate, cei care au guvernat i-au servit un argument imbatabil. Chiar și pentru diplomații occidentali care sunt la Chișinău, a fost un argument clar că aceste modificări nu au putut trece. Plus că dacă ar fi să intrăm în esența lor, ele sunt absolut aberante. Dacă treceau modificările acelea, dvs vă imaginați la ora actuală care era puterea lui Ion Chicu asupra Procuraturii. Este o lecție care au învățat-o”, a precizat Tănase.
Modificările făcute la Legea Procuraturii, în iulie și septembrie 2019, nu contravin standardelor internaționale. Este concluzia Comisiei de la Veneția care și-a publicat Opinia scurtă, adoptată în baza solicitării Curții Constituționale, pe marginea legii privind modificarea Legii procuraturii, adoptate în septembrie 2019 prin asumare de răspundere de către Guvernul Sandu.
UNIMEDIA amintește că, în cadrul ședinței Paramentului, fracțiunea PSRM a înaintat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Asta după ce Maia Sandu și-a asumat răspunderea cu privire la un proiect ce va schimba legea Procuraturii.
Ministra Justiției, Olesea Stamate, a menționat că argumentele precum că asumarea răspunderii de către Maia Sandu ar fi neconstituțională, nu sunt la locul potrivit. Asta pentru că modificarea Legii Procuraturii din septembrie 2019, unde s-a instituit o comisie de preselecție, de către Ministerul Justiției, tot ar fi neconstituțională, însă PSRM a votat-o în plen.