Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod Galben și Cod Portocaliu de caniculă.
Astfel, în perioada 17-21 iulie, valul de aer cald va continua să se extindă și să se intensifice.
Potrivit SHS, temperatura maximă a aerului în nordul țării va atinge valori de +33…+35°C, iar în restul teritoriului maximele termice vor ajunge la +36…+37°C.
Izolat, temperaturile minime nu vor coborî sub 20°C.
„În condiții de umiditate redusă și temperaturi ridicate, orice sursă de aprindere scăpată de sub control poate provoca incendii de proporții. Mai mult, o atenție maximă trebuie acordată copiilor, pentru a evita jocul acestora cu focul și, respectiv, izbucnirea unor situații excepționale”, informează SHS.
RISCURI:
– risc de afectare a stării de sănătate a populației (leșinuri, crize de hipertensiune, insolații, arsuri, deshidratări), îndeosebi a persoanelor din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii);
– afectarea capacității de muncă;
– veștejirea, uscarea, îngălbenirea frunzelor, fructelor coapte și necoapte, întreruperea creșterii culturilor agricole.
SE RECOMANDĂ:
– evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11:00 și 18:00;
– purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale;
– consumul zilnic a circa 1,5 – 2 litri de lichide;
– evitarea excesului de cafea și a consumului de băuturi alcoolice;
– reducerea intensității și ritmului activităților fizice.