O femeie în vârstă de 72 de ani a avut nevoie de ajutorul unui echipaj SMURD după ce, aflându-se în Federaţia Rusă a suferit un traumatism la femur. Ea a ajuns în Moldova cu trenul, iar paramedicii au preluat-o de la gară şi au transportat-o acasă. Aceştia i-au acordat suportul necesar şi i-au monitorizat starea de sănătate.
De intervenţia paramedicilor a fost nevoie pentru ca să nu se agraveze starea de sănătate a femeii. Îngrijirile medicale ulterioare urmează să-i fie acordate de instituţia medicală la care este înregistrată.
Tot de intervenţia paramedicilor au avut nevoie 2 persoane care au avut de suferit în urma unui accident rutier produs ieri dimineaţă. Un camion de model DAF s-a răsturnat în apropiere de satul Recea, raionul Râşcani. Autoturismul a derapat de pe şosea şi s-a răsturnat într-un şanţ, iar în rezultat, şoferit de 35 de ani şi un minor de 16 ani au avut de suferit. Cei 2 au suferit multiple traumatisme, iar echipajul SMURD le-au acordat îngrijirile medicale necesare şi i-au transportat la spital.