ACUM s-a înregistrat în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare noi

Deputatul Sergiu Litvinenco a anunțat că a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea blocului ACUM DA PAS în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare noi din circumscripțiile electorale uninominale nr. 17, 33, 48 și 50.

„Din cele 4 circumscripții uninominale unde vor avea loc alegeri, Blocul ACUM DA PAS are șanse reale să câștige în cel puțin 3 din ele. Candidații pentru fiecare din cele 4 circumscripții uninominale vor fi anunțați cel mai probabil joi, 29 august curent”, scrie deputatul.