De Ziua Internațională a Plantei Pământ, Primăria Municipiului Chișinău reiterează că, în ultimii ani, și-a luat angajamentul față de comunitatea din Capitală, și nu doar, de a menține un mediu înconjurător mai curat și mai sănătos.

Astfel, împreună cu Î.M. Regia „Autosalubritate”, la nivel local, au fost realizate un șir de acțiuni concrete în acest sens, printre care: construirea a două stații moderne de tratare a levigatului; achiziționarea utilajelor moderne pentru gestionarea Depozitului de la Țînțăreni; au fost contractate servicii de sortare a deșeurilor; a fost demarată o campanie de informare amplă, privind regulile de sortare la sursă a deșeurilor municipale.

Totodată, în ultimii ani, Întreprinderea Municipală a reușit să implementeze cu succes și Proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, având în spate suportul Primărie, precum și al partenerilor externi BERD, BEI (MF) și E5P.

Printre acțiunile realizate în cadrul Proiectului se numără: achiziționarea a 3000 de containere noi, de o calitate superioară; au fost achiziționate 8 cap tractoare și tot atâtea semiremorci, 6 autospeciale model MAN, cu încărcare laterală, și 30 de autospeciale model Renault, cu încărcare spate, care contribuie deja semnificativ la gestionarea eficientă a deșeurilor din municipiul Chișinău.

La fel, cu sprijinul Primăriei Chișinău și suportul partenerilor externi, Î.M. Regia „Autosalubritate va demara curând partea a doua a Proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, care va include: recultivarea și închiderea gunoiștii temporare din sectorul Ciocana al Capitalei, unde, totodată, vor fi instalate și sisteme de colectare a gazelor de depozit și a levigatului; construcția unei noi stații de transfer cu o linie de sortare a deșeurilor; modernizarea depozitului municipal de deșeuri, toate acestea pentru pentru a asigura o infrastructură durabilă și eficientă a managementului deșeurilor din Capitală.

Anual, pe data de 22 aprilie, la nivel mondial, se sărbătorește Ziua Pământului, aceata fiind și ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător.