Un bărbat în vârstă de 40 de ani a decedat în urma unui accident rutier produs la Briceni în seara zilei de ieri, 7 iulie.

Potrivit ofițerului de presă de la IGP, Mariana Bețivu, tragedia s-a produs pe data de 7 iulie curent, în jurul orei 19:41, în satul Trebisăuți din raionul Briceni.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 40 de ani, locuitor al satului sus-menționat, fiind la volanul unui microbuz de model Mercedes Sprinter, ar fi pierdut controlul asupra volanului, a ieșit pe contrasens și a fost proiectat în alte două microbuze de marca Mercedes, care staționau pe marginea carosabilului. 

În urma impactului, din inerție, mijlocul de transport s-a răsturnat pe traseu. În consecință, bărbatul de 40 de ani a decedat la fața locului.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. 

sursa