Un grav accident s-a produs vineri dimineață, pe DN6 în județul Timiș, România. Un microbuz care venea din Germania şi în care se aflau nouă adulţi şi un copil s-a înfipt într-un cap de pod. Impactul a fost atât de violent încât microbuzul s-a răsturnat în afara carosabilului.
Potrivit informațiilor, grăbit și dornic să ajungă cât mai repede acasă, în R. Moldova, şoferul de 21 de ani a călcat prea tare pedala de acceleraţie. A pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă lovind un cap de pod, transmite antena3.ro.
În urma impactului, un băiețel de trei ani și o femeie în vârstă de 65 de ani au fost răniți și transportați la spital.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.