Nenorocire pe o șosea din stânga Nistrului. Cel puțin șapte persoane au fost rănite, după ce un microbuz s-a tamponat cu o mașină. Accidentul a avut loc în seara zilei de 22 decembrie, aproximativ la ora 16:25 pe drumul Odesa-Brest, în apropiere de Pervomaisk, anunță așa-zisul minister de Interne de la Tiraspol. 

Conform autorităților din stânga Nistrului, șoferul microbuzului ar fi pierdut controlul volanului și a intrat pe banda cu sens opus. În consecință s-a ciocnit de o mașină care ar fi circulat regulamentar.

În urma impactului, microbuzul a fost proiectat într-un șanț de pe marginea drumului, iar șapte persoane cu vârstele cuprinse între 18 și 55 de ani, care se aflau în mijlocul de transport, au fost rănite.

Victimele, cu diverse traumatisme, au fost preluate de ambulanță pentru îngrijiri medicale. De spitalizare ar fi avut nevoie și șoferul automobilului, care a suferit o leziune cranio-cerebrală închisă, o comoție cerebrală și o contuzie la umărul drept.

Pe acest caz a fost deschisă o anchetă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

sursa