Ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice și cei ai Direcției urmărire penală a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, au deconspirat o schemă prin care au fost accesate ilegal, cu scop de vânzare, date restricționate despre profilul mașinilor din Republica Moldova.

Potrivit oamenilor legii, datele obținute ilegal de către compania vizată se referă la modul prin care mașinile au fost introduse în țară, asigurarea și revizia tehnică a acestora, kilometrajul parcurs sau proprietarii anteriori și alte caracteristici.

Toate aceste date, după ce ar fi fost accesate ilegal dintr-o bază de date cu acces restricționat (destinată procesării electronice a documentelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto), începând din anul 2023, erau oferite spre vânzare persoanelor interesate. 

Ca urmare a măsurilor de investigație și probelor acumulate, oamenii legii au descins cu percheziții în mai multe locații din municipiul Chișinău, unde au fost depistate înscrisuri de ciornă, mijloacele financiare în valoare de 10.000 de euro, 400 de dolari americani, 140.000 de lei, un portofel pentru criptomonede, precum și mai multe sisteme informatice. 

Ulterior, a fost audiat în calitate de bănuit șeful companiei vizate din Chișinău, cu vârsta de 40 de ani. 

Investigațiile continuă, inclusiv expertizarea dispozitivelor ridicate, timp în care persoana beneficiază de garanții procedurale și prezumția nevinovăției potrivit legii.

sursa