Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil descoperit răsturnat și parțial scufundat într-un canal de drenaj din apropierea orașului Milano, Italia. Primele concluzii ale anchetatorilor indică faptul că bărbatul și-ar fi pierdut viața în urma unui accident rutier.

Tragedia s-a produs în apropierea localității Pantigliate, din zona metropolitană a orașului Milano. Autoturismul, un Alfa Romeo Giulia, a fost observat de un trecător pe fundul unui bazin cu apă, iar la fața locului au intervenit carabinierii, pompierii și echipele de scafandri.

După recuperarea vehiculului, autoritățile au descoperit în interior corpul neînsuflețit al moldoveanului. În urma verificărilor, s-a constatat că automobilul figura ca fiind furat, acesta fiind sustras în aceeași noapte din localitatea Rodano, aflată la aproximativ cinci kilometri de locul accidentului.

Potrivit presei italiene, pe corpul victimei nu au fost identificate urme de violență, iar toate airbagurile mașinii s-au declanșat în momentul impactului. Aceste elemente îi determină pe anchetatori să ia în calcul, în principal, ipoteza unui accident rutier.

Investigațiile au mai arătat că bărbatul purta mănuși în momentul producerii incidentului. Totodată, autoritățile italiene au precizat că acesta era cunoscut forțelor de ordine pentru infracțiuni contra patrimoniului și furturi.

Anchetatorii presupun că șoferul a pierdut controlul autoturismului, a părăsit carosabilul și a ajuns în canalul de drenaj, unde s-ar fi înecat.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor decesului și pentru a determina dacă victima se afla singură în mașină sau era însoțită de alte persoane în momentul producerii accidentului.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!