Ministerul Educației și Cercetării (MEC) susține că autoritățile din UTA Găgăuzia ar împiedica deschiderea Colegiului moldo-turc „Recep Tayyip Erdoğan” din Comrat, prin refuzul de a transmite clădirea instituției pentru dare în exploatare.
Potrivit MEC, proiectul, considerat unul strategic pentru dezvoltarea învățământului profesional din regiune este blocat din motive politice și administrative.
Reprezentanții ministerului afirmă că discuțiile privind lansarea colegiului au început în iulie 2025 și au continuat în octombrie, fiind organizată și o ședință comună în perioada de iarnă. Totodată, o solicitare pentru o nouă reuniune în luna martie ar fi rămas fără răspuns din partea autorităților locale.
În paralel, MEC și partenerii din Turcia au finalizat procedurile necesare pentru lansarea procesului educațional. În decembrie–ianuarie au avut loc consultări tehnice privind programele de studii, fiind convenite patru specialități care vor fi predate în cadrul colegiului.
Conform Protocolului moldo-turc, limba principală de instruire va fi limba română. Unele discipline vor putea fi predate în găgăuză, turcă sau engleză, în conformitate cu legislația națională, iar limbile găgăuză și turcă vor fi studiate obligatoriu.
În contextul solicitărilor unor actori locali privind predarea integrală în limba rusă, MEC a reiterat că instituția va funcționa strict în baza legislației Republicii Moldova și a acordului bilateral cu Turcia.
Pentru integrarea elevilor și cadrelor didactice, ministerul anunță organizarea unor cursuri de limba română, astfel încât procesul educațional să se desfășoare în condiții optime.
De asemenea, MEC precizează că au fost pregătite toate documentele necesare pentru aprobarea planului de admitere la colegiu, inclusiv derogările prevăzute de cadrul normativ, în vederea lansării rapide a admiterii și formării profesionale.
Proiectul este realizat în baza Protocolului de cooperare în domeniul învățământului profesional tehnic semnat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Turcia.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!












