Curtea de Apel Centru a stabilit data primei ședințe de examinare a recursului în dosarul în care fostul lider democrat Vlad Plahotniuc a fost condamnat în prima instanță la 19 ani de închisoare.

Ședința este programată pentru 24 august, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată. Cauza va fi examinată de un complet condus de judecătorul Denis Băbălău.

Sentința pronunțată în prima instanță a fost contestată atât de procurori, cât și de avocații inculpatului.

Procuratura Anticorupție consideră pedeapsa de 19 ani prea blândă și solicită majorarea acesteia la 25 de ani de închisoare, conform cererii inițiale.

De cealaltă parte, apărarea susține că decizia este neîntemeiată și nu ar fi bazată pe probe suficiente.

Vlad Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare pe 22 aprilie de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin cumul de pedepse. Acesta nu a fost prezent la pronunțarea sentinței.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!