Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică a desfășurat marți, 19 mai, audieri închise în legătură cu incidentul produs pe 10 mai într-o unitate militară din Cahul, în urma căruia un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața.
După ședință, deputatul Grigore Novac a declarat că militarul suspectat de utilizarea armei nu ar fi fost un începător, acesta având experiență în cadrul armatei, inclusiv participări la instrucțiuni și misiuni. El a calificat incidentul drept un act produs „din prostie”, afirmând că ar fi fost încălcate regulamentele de manipulare a armamentului.
Potrivit acestuia, tragedia s-ar fi produs într-o încăpere destinată vizitelor, unde se aflau, la momentul incidentului, mai multe persoane, inclusiv adolescentul de 16 ani, venit în vizită la un militar.
Novac a mai ridicat semne de întrebare privind modul de intervenție medicală, susținând că unul dintre echipajele de ambulanță ar fi ajuns cu întârziere. Totodată, el a afirmat că militarii prezenți au încercat să acorde primul ajutor, însă nu aveau pregătire medicală specializată.
Deputatul a menționat și posibile deficiențe de organizare și responsabilitate instituțională, sugerând că în unitatea militară ar fi existat încălcări ale regulilor privind manipularea armamentului și păstrarea muniției.
Cazul rămâne în atenția procurorilor, care investighează circumstanțele exacte ale decesului. Pe 10 mai, inițial autoritățile au comunicat că victima ar fi suferit un stop cardiac, ulterior revenind și confirmând că decesul a fost cauzat de o împușcătură. A fost deschis un dosar penal, iar Ministerul Apărării a inițiat o anchetă internă.
Un soldat prin contract, în vârstă de 20 de ani, este arestat și este suspectat că ar fi utilizat arma, fiind investigat și într-un alt episod de rănire a unui militar. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.













