Trei cazuri de transport ilicit de mărfuri au fost contracarate de funcționarii vamali în colaborare cu angajații Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, pe sensul de ieșire din țară, la Aeroportul Internațional Chișinău.
În primul caz, pe cursa Chișinău–Istanbul, în bagajul unei femei nerezidente de 42 de ani au fost depistate 333 de pachete cu rezerve de tutun, nedeclarate autorităților vamale.
Al doilea incident a fost înregistrat pe cursa Chișinău–Londra, unde un bărbat nerezident de 53 de ani transporta 150 de pachete de țigări ascunse printre bunurile personale, fără a le declara la controlul de frontieră.
Cel de-al treilea caz a avut loc pe cursa spre Roma, în urma unui control nonintruziv. În bagajul unei pasagere de 31 de ani au fost descoperite patru lingouri de aur nedeclarate.
Autoritățile au ridicat bunurile, acestea fiind pasibile de confiscare, iar persoanele vizate riscă sancțiuni contravenționale conform legislației în vigoare.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













