Inspectoratul General al Poliției a anunțat că, în cazul decesului Ludmilei Vartic, statul va suporta cheltuielile pentru exhumare și pentru o nouă expertiză medico-legală, însă nu va achita costurile expertului independent din România solicitat de familia victimei.

Precizările vin în contextul unor clarificări oferite de Viorica Țîmbalari, directoarea Agenția de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, care a explicat cadrul legal aplicabil și limitele instituționale în astfel de situații.

Potrivit acesteia, solicitarea avocaților familiei a fost înregistrată pe 29 aprilie, iar răspunsul instituției a fost transmis a doua zi. Țîmbalari a menționat că demersuri privind identificarea unor surse de finanțare au fost inițiate anterior, în baza informațiilor apărute public, însă partenerii de dezvoltare contactați nu pot acoperi cheltuieli pentru cazuri individuale, fiind orientați spre reforme sistemice.

Ea a subliniat că instituția continuă să caute soluții împreună cu alți parteneri, urmând să revină cu eventuale răspunsuri.

Totodată, Țîmbalari a precizat că exhumarea și expertizele medico-legale sunt acoperite de stat, conform legislației, însă expertizele solicitate separat de părți în procese judiciare nu pot fi finanțate din bani publici.

Inspectoratul General al Poliției a confirmat anterior că va achita costurile pentru exhumare și expertiza medico-legală repetată, dar nu și pentru expertul independent ales de avocații familiei din România.

Ludmila Vartic, mamă a doi copii, a decedat pe 3 martie după ce a căzut de la etajul unui imobil din Chișinău, unde locuia împreună cu mama sa. Cazul a devenit public ulterior, fiind însoțit de acuzații apărute în spațiul online privind presupuse acte de violență din partea soțului său.

Dumitru Vartic este vizat în anchetă, având statut de bănuit, însă respinge acuzațiile, susținând că femeia ar fi avut probleme de sănătate și stări depresive. Poliția a deschis două cauze penale, iar investigațiile sunt în desfășurare.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI