Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de luni, 27 aprilie, într-o locuință din satul Răzeni, raionul Ialoveni. La fața locului au intervenit două echipe de pompieri și salvatori, care au reușit să stingă flăcările în jurul orei 05:34.
Proprietarul casei, un bărbat de 63 de ani, a suferit arsuri ușoare la un membru superior. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat internarea în spital.
Potrivit specialiștilor, primele concluzii indică faptul că incendiul ar fi fost provocat de imprudență în timpul fumatului, bărbatul având obiceiul de a fuma în interiorul locuinței.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) reamintește populației că fumatul în interiorul locuințelor, mai ales în apropierea materialelor inflamabile, reprezintă un risc major de incendiu.
Autoritățile recomandă ca țigările aprinse să nu fie lăsate nesupravegheate și să fie stinse complet înainte de a fi aruncate, de preferat într-o scrumieră cu apă.
De la începutul anului, au fost înregistrate 51 de incendii cauzate de neglijența în timpul fumatului, potrivit datelor prezentate de IGSU.













