Doi tineri de 20 de ani și o femeie de 25 de ani au fost trimiși în judecată pentru cinci capete de acuzare, inclusiv proxenetism, răpire, jaf, viol și determinarea victimei să depună declarații mincinoase, potrivit PCCOCS.

Conform anchetei, inculpații, originari din Chișinău, Râșcani și Sângerei, ar fi înlesnit practicarea prostituției unei tinere de 21 de ani din Ialoveni, în perioada septembrie–noiembrie 2025. Aceștia ar fi publicat anunțuri online, ar fi închiriat apartamente și ar fi organizat transportul victimei către clienți.

Ulterior, în contextul unui alt dosar în care victima urma să depună mărturie, inculpații ar fi încercat să o determine să-și retragă declarațiile. Potrivit procurorilor, aceasta ar fi fost agresată și transportată forțat într-o zonă forestieră din Sângera, unde ar fi fost supusă unor abuzuri și intimidări.

Dosarul penal include acuzații de:

  • proxenetism (pedeapsă de până la 4 ani de închisoare);
  • răpire (până la 10 ani);
  • jaf (până la 7 ani);
  • viol (până la 12 ani);
  • determinarea depunerii de declarații mincinoase (amendă sau până la 3 ani de închisoare).

Cei trei inculpați se află în arest preventiv, iar cauza urmează să fie examinată de Judecătoria Chișinău. Potrivit legii, aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI