O femeie de 42 de ani, cetățeană a Ucraina, a fost reținută de ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, fiind suspectată de implicare într-o rețea internațională de trafic de droguri.
Potrivit Poliția Republicii Moldova, suspecta ar fi avut rolul de a transporta droguri sintetice din Ucraina în Republica Moldova, după care le ascundea în diferite locații. Ulterior, substanțele erau preluate de curieri și distribuite în doze mici, inclusiv prin intermediul aplicației Telegram.
Anchetatorii susțin că femeia făcea parte dintr-o grupare infracțională formată din cetățeni moldoveni și ucraineni, activă în mai multe state, printre care Polonia, România și Georgia.
La data de 3 aprilie, aceasta a intrat în țară prin punctul de trecere Palanca–Maiaki–Udobnoe și a fost monitorizată până în Chișinău. După ce a ajuns într-un apartament închiriat, femeia a fost reținută.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au descoperit în bagajul acesteia aproximativ 2 kilograme de droguri de tip PVP („sare”), ascunse într-un aparat de sudat. Valoarea estimativă a substanțelor depășește un milion de lei.
Pe numele suspectei a fost emis un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI












