Un conducător auto a fost surprins în această dimineață în timp ce efectua manevre periculoase de tip drift pe un drum public, fiind ulterior oprit de carabinieri pentru a preveni eventuale riscuri în trafic.
Potrivit Inspectoratul General de Carabinieri, șoferul, aflat la volanul unui automobil de marca Mercedes, ar fi crezut că nu este observat. În apropiere însă, carabinierii monitorizau situația.
Autovehiculul a fost văzut efectuând în mod repetat drifturi, adică alunecări controlate ale mașinii pe carosabil. Carabinierii din cadrul Direcției regionale „Sud” au urmărit inițial comportamentul șoferului, după care au intervenit pentru a preveni producerea unor incidente.
Ulterior, mașina a fost oprită, iar prin intermediul Serviciului unic 112 a fost solicitat un echipaj al Inspectoratul Național de Securitate Publică pentru documentarea cazului.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI











