Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova informează că în prezent nu există victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor moldoveni aflați în statele din Orientul Mijlociu. Autoritățile continuă să urmărească evoluțiile de securitate prin intermediul misiunilor diplomatice și oferă sprijin consular în funcție de solicitări.
În Israel, starea de urgență a fost prelungită până pe 23 martie 2026, iar restricțiile actuale rămân în vigoare până pe 14 martie. Ambasada Moldovei monitorizează situația și menține legătura cu cetățenii aflați în țară.
În Emiratele Arabe Unite, situația este stabilă, iar zborurile comerciale funcționează limitat. Ambasada Republicii Moldova la Abu Dhabi sprijină cetățenii moldoveni, inclusiv pe cei care participă la o rută de evacuare organizată de autoritățile române prin mecanismul rescEU, pe traseul Muscat – București, cu sosire estimată pe 13 martie.
În Qatar, spațiul aerian este parțial redeschis, iar autoritățile locale gestionează situația de securitate. Majoritatea cetățenilor care au părăsit țara au folosit rute terestre către Arabia Saudită sau Dubai, continuând apoi cu zboruri spre Europa sau Istanbul.
În total, 10 solicitări individuale de evacuare sunt active, 16 au fost soluționate, iar trei sunt în proces de examinare. Aproximativ 60 de moldoveni au cerut informații despre posibilitățile de părăsire a regiunii.
MAE recomandă cetățenilor moldoveni să respecte indicațiile autorităților locale, să verifice statusul zborurilor și să mențină contactul cu misiunile diplomatice.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI












