Mitropolia Basarabiei a solicitat intervenția urgentă a instituțiilor statului, după ce marți seara, 10 februarie, aproximativ 150 de persoane au pătruns forțat în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dereneu, raionul Călărași. Pe când Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a catalogat aceste acțiuni drept ilegale.

Reprezentanții Mitropoliei susțin că în timpul incidentului au fost agresați mai mulți polițiști, iar siguranța copiilor aflați în biserică a fost pusă în pericol. Ei subliniază că lăcașul de cult se află legal în folosința parohiei Mitropoliei Basarabiei, pe baza unor acte oficiale înregistrate în 2019, și că este un monument de patrimoniu istoric.

În comunicat, Mitropolia solicită autorităților să identifice și să sancționeze persoanele implicate, să restabilească ordinea publică, să garanteze siguranța credincioșilor și să asigure accesul liber al Mitropoliei Basarabia la biserică. De asemenea, se cere implicarea instituțiilor responsabile de protecția copilului.

Poliția a reținut șase persoane pentru 72 de ore, printre care primarul satului Dereneu și avocatul unui preot, reprezentant al Mitropoliei Moldovei. Potrivit oamenilor legii, în timpul intervenției, carabinierii au fost ultragi, stațiile de comunicație au fost sustrase, iar în cordonul poliției ar fi fost infiltrate femei pentru a facilita pătrunderea în biserică.

Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova că acțiunea a fost organizată de primar împreună cu un grup de enoriași, susținut de preoți ai Mitropoliei Moldovei. Oficialul a subliniat că nu s-a ținut cont de prezența copiilor și că au fost înregistrate materiale pentru nesubordonare și ultragierea polițiștilor.

Disputa privind biserica din Dereneu durează de mai mulți ani și opune Mitropolia Basarabiei Mitropoliei Moldovei în privința dreptului de folosință a lăcașului. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a stabilit definitiv că Mitropolia Moldovei nu are drept legal asupra bisericii.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI