Trei conducători auto aflați sub influența marijuanei au fost depistați și stopați în trafic, la Bălți, de polițiștii Direcției Patrulare Nord a Inspectoratului Național de Securitate Publică.
Potrivit poliției, primul caz a fost înregistrat pe strada Kiev, unde a fost oprit un bărbat de 25 de ani, din raionul Drochia, aflat la volanul unui automobil de model BMW. Un alt șofer, în vârstă de 29 de ani, din raionul Sîngerei, care conducea un Mitsubishi, a fost stopat pe strada 31 August. Cel de-al treilea caz a avut loc pe strada Aerodromului, unde polițiștii au oprit un bărbat de 44 de ani, din municipiul Bălți, aflat la volanul unui Ford.
Toți conducătorii auto au fost înlăturați de la volan și documentați conform procedurii legale.
Poliția reamintește că conducerea sub influența substanțelor interzise pune în pericol siguranța rutieră și atrage răspundere conform legislației în vigoare.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













