Un bărbat din raionul Soroca a fost tras la răspundere penală după ce a pătruns ilegal în curtea unei familii și l-a amenințat pe proprietar cu un cuțit, fapt perceput de victimă drept un pericol real pentru viață și integritate fizică.
Potrivit materialelor cauzei, incidentul a avut loc după ce între bărbat și membrii familiei s-a iscat un conflict verbal. În timpul altercației, acesta ar fi scos un cuțit și l-ar fi îndreptat spre proprietarul gospodăriei, manifestând un comportament agresiv.
Martorii audiați de oamenii legii au confirmat că bărbatul se afla sub influența alcoolului, refuza să părăsească curtea, în pofida solicitărilor repetate ale gazdelor, și continua să provoace scandal. Membrii familiei au intervenit pentru a calma situația și au anunțat intenția de a apela la Poliție, moment în care agresorul a părăsit gospodăria.
Cazul a fost documentat de organele de drept, iar cuțitul folosit la amenințare a fost ridicat și anexat la dosar ca probă materială.
La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de recunoașterea vinovăției, dar și de antecedentele contravenționale ale bărbatului, aplicând o sancțiune sub formă de 180 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













