Chișinău – Mișcarea Alternativa Națională (MAN) solicită Consiliului Național de Securitate să includă pe ordinea de zi problemele stringente cu care se confruntă societatea, care afectează direct viața și siguranța cetățenilor.
Potrivit partidului, printre aceste probleme se numără:
- Vânzarea, consumul și contrabanda de droguri, care pun în pericol sănătatea publică și cresc infracționalitatea.
- Contrabanda de mărfuri și arme, ce subminează economia legală și securitatea națională.
- Creșterea prețurilor la energie și produse, care adâncește nivelul sărăciei și afectează puterea de cumpărare a populației.
- Protecția producătorilor autohtoni, afectați de importurile ieftine și costurile mari ale serviciilor.
- Piramidele financiare, care au lăsat cetățenii fără economii și au creat prejudicii economice semnificative.
Formațiunea subliniază că aceste probleme necesită măsuri urgente, strategice și coordonate, pentru a proteja siguranța cetățenilor, a întări economia națională și a preveni noi abuzuri.
„Societatea așteaptă acțiuni concrete din partea autorităților, iar MAN va insista ca aceste subiecte să fie tratate cu prioritate în cadrul Consiliului Național de Securitate”, se arată în comunicatul partidului.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI












