Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) informează că, primul protest al transportatorilor din cele trei anunțate, va avea loc la data de 9 iulie 2025, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN).
Anunțul a fost făcut pe 29 iunie, de către președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa.
Amintim că, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a decis organizarea unui șir de trei proteste, în semn de nemulțumire față de politicile Guvernului și ale autorităților din domeniul transportului. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului APOTA din 26 iunie.


Pe 24 iunie, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a tras un nou semnal de alarmă privind criza din sectorul transportului rutier de persoane, acuzând Ministerul Infrastructurii și Agenția Națională Transport Auto de inacțiuni și tentative de implementare a unor sisteme care ar pune în pericol funcționalitatea serviciilor regulate. Reprezentanții APOTA solicită intervenția urgentă a autorităților pentru a evita proteste masive ale transportatorilor.
Una dintre problemele majore semnalate de reprezentanții APOTA este lipsa unei metodologii de calculare a tarifelor pentru serviciile regulate de pasageri, obligatorie conform modificărilor aduse Codului transporturilor rutiere în 2023. Deși această metodologie ar fi trebuit aplicată din 1 iunie 2024, APOTA susține că MIDR tergiversează în mod deliberat procesul de aprobare, invocând consultări și revizuiri fără sfârșit.
Ulterior, autoritățile au anunțat că au luat act de solicitarea publică și că soluționarea acestor revendicări se află în competența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI